Daca esti in cautarea unei retete de paine cu putini carbohidrati, aceasta paine cu faina de migdale este ideala. Se prepara usor si este foarte satioasa si nutritiva.
Ingrediente:
- 200 gr faina de migdale
- 20 gr proteina de zer sau 20 gr faina de cocos
- 1 lingurita eritritol
- 2 lingurite praf de copt
- 1/4 lingurita bicarbonat de sodiu
- sare
- 50 ml unt topit
- 12 albusuri de ou
- 1 galbenus de ou
Metoda de preparare:
Incinge cuptorul la 180 de grade Celsius. Intr-un bol incapator amesteca toate ingrediente uscate, cu exceptia bicarbonatului.
In alt bol amesteca bicarbonatul de sodiu cu albusurile, pana se formeaza o bezea. Adauga si galbenusul si untul topit. Amesteca bine, pana cand toate ingredientele sunt bine incorporate.
Cu o spatula adauga apoi peste ingredientele umede si ingredientele uscate. Amesteca usor, cu miscari circulare de jos in sus, pentru a pastra o compozitie aerata.
Toarna apoi compozitia intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Da tava la cuptor pentru 60-70 de minute.
Cand este gata, scoate painea din cuptor si lasa-o sa se raceasca complet inainte de a o manca.
Informatii nutritionale per felie:
107 calorii
5.75g proteine
0.5g carbohidrati
8.5g grasime