Cu doar 5-6 condimente putem crea o multitudine de combinații de arome delicioase.
Sarea și piperul sunt de neînlocuit dar, pe măsură ce ne punem creativitatea la lucru, putem descoperi arome noi. Dacă vă alcătuiți un mix de condimente preferate, aflate la îndemână pentru mesele rapide, sănătoase și aromate, puteți să le consumați înainte de a expira. (Da, condimentele se consumă greu!)
Iată câteva condimente minunate pentru mese sănătoase și gustoase atât pentru timpul săptămânii, cât și de sărbătoare. În plus, este dovedit că un consum constant de condimentele picante nu doar intensifică gustul bucatelor, dar au și numeroase avantaje care ne întăresc sănătatea.
1. Scorțișoara
Scorțișoara, dintre toate, este condimentul meu preferat. Îmi place aroma, mirosul, amintirea placintelor din copilarie și, în plus, știu că ajută la stimularea circulației și la îmbunătățirea digestiei.
Nu doar că miroase unic, dar, mai multe studii au arătat că scorțișoara consumată la o masă bogată ajută la stabilizarea insulinei. Presar scorțisoară peste aproape orice, începând cu cafeaua de dimineață, binențeles.
2. Turmericul
De la ceaiuri, sucuri și inghetate și până la suplimente alimentare, turmericul se dovedeste a fi mai mult decat o modă trecatoare. Componenta esentială a rădăcinei este curcumina.
In medicina asiatică turmericul a fost utilizat ca plantă medicinală timp de multe secole. Cel mai important efect al său pare să fie cel de anti-inflamator, un semn bun din start, fiindcă inflamațiiile reprezintă cauza sau contribuie la dezvoltarea cancerului, a bolilor cardiovasculare, diabetului, a depresiei și a multor altor boli.
3. Chilli
Incercați chilli și nu veți regreta. Căutați întotdeauna o versiune ecologică fără sare și fără zahăr și adaugați-l în supe, tocănițe și marinate. Yammy!!!
4. Ardeiul iute
Ardeiul iute conține o substanță numită capsaicină, care îi oferă ardeiului iuțeală, dar în același timp îl face și extrem de bun pentru sănătate. Capsaicina întărește sistemul imunitar și permite organismului să lupte cu diverse boli.
Știm că în China, oamenii care mănâncă ardei iute de câteva ori pe săptămână, trăiesc mai mult decât cei care renunță la condimentele picante. Ardeiul are un gust uimitor în supa de oase, ghiveciul de legume, humus, marinade, preserat peste ouă etc.
5. Oregano
Nu numai că presar oregano uscat pe pizza, dar îl pun și în orice altă mâncare pe care o gătesc. Oregano este un un condiment excelent în sosul pentru spaghete, supă și toate deliciile italienești.
Oregano face minuni împreună cu uleiul de măsline și oțetul balsamic în dressingul pentru salate. În plus, oregano conține antioxidanți, precum și urme de vitamine C, E și K, folat, vitamina B6, fier, calciu, magneziu și potasiu.
6. Ghimbirul
Dacă nu am ghimbir proaspăt, cel uscat este o opțiune perfectă! Îl apreciez ca stimulent digestiv deorece previne balonarea și ameliorează constipația și diareea, iar anumite preparate pe baza de ghimbir au rol de pansament gastric.
De asemenea, ghimbirul ajută circulatia sangvină, fiind un bun vasodilatator, ceea ce contribuie la scăderea tensiunii arteriale și este recunoscut ca anti-inflamator natural având un puternic efect asupra durerilor reumatice, de articulații și musculare, ajutând la ameliorarea artritei;